Complexitatea teritoriala a Carpatilor Meridionali, marcata atat de trasaturi comune de peisaj cat si de o serie de particularitati locale, evidentiaza prezenta unor subunitati distincte si anume: Complexul montan Bucegi, Masivele centrale inalte Fagaras, Parang si Retezat si Complexul montan Valcan-Cerna.
Complexul montan Bucegi cuprinde masivele Bucegi, Leaota, Piatra Craiului si culoarele depresionare Bran – Rucar – Dragoslavele si Prahova.
Prin complexitatea si maretia formelor lui orografice, Masivul Bucegi alcatuieste una dintre cele mai remarcabile individualitati geografice si turistice din lantul Carpatilor romanesti si cea mai reprezentativa dintre ele, prin multiplele posibilitati ce le ofera pe plan tehnic-alpin vastele lui zone de stanca.
Trasatura esentiala a peisajului sau geografic rezida in tranzitia brusca de la formele impunatoare ale abrupturilor stancoase – care alcatuiesc, in general, versantii sai exteriori – la intinderile, pe alocuri monotone, ale marilor poduri din crestetul culmii principale, iar de aici, spre vest, la cuprinsurile linistite din bazinul superior al Ialomitei, cu plaiuri prelungi ce se revarsa spre sud, invesmantate in imense pajisti alpine, cu ape care-si croiesc drum prin ganguri inguste sau traverseaza la mici rastimpuri padinile largi si luminoase ce se succed de-a lungul acestei vai; in sfarsit, cu vechi si intinse molidisuri din umbra carora se inalta pereti salbatici si sculpturale coloane de calcar.
Acestea sunt, intr-o scurta privire de ansamblu, elementele care determina specificul Bucegilor, asa dupa cum Retezatul, de pilda, se singularizeaza prin vastitatea topografiei lui glaciare; Masivul Fagaras prin arhitectura monumentala a culmii lui principale si prin simetria inaltelor custuri ce trimite catre nord; Piatra Craiului, prin linia eleganta unica a imensului sau arc de calcare; in sfarsit, Bihorul, prin fascinantul tezaur carstic ce-l ascunde, aproape nebanuit, sub culmile lui domoale si bogat impadurite.
Masivul Bucegi ocupa o suprafata de cca. 300 km si se delimiteaza: la est, cu valea superioara a Prahovei si cu portiunea inferoara a Vaii Cerbului, pana la confluenta cu Valea Morarului; apoi, pe un scurt parcurs cu acesta vale si cu Valcelul +ipotului pana la obarsie, iar dincolo de cumpana de ape a Muntelui Diham, cu Valea Glajariei; la nord si nord-vest , cu Depresiunea Barsei si Culoarul Bran; la vest, cu Valea Moeciului (denumita in zona superioara Valea Bangaleasa) si cu principalul sau izvor de obarsie, Valea Grohotisului, iar din saua Bucsa-Strungulita cu vaile Dudele, Brateiul si Ialomita, dincolo de care se inalta, spre vest, varful singuratic al Leaotei; in sfarsit la sud, hotarul este determinat de Valea Ialomicioarei, de la obarsie la confluenta sa cu Valea Ialomitei, si de portiunea inferioara a Vaii Izvorul Dorului.
In limitele aratate mai sus, masivul este constituit:
* dintr-un ansamblu de spinari inalte, ce se desprind radiar din punctul culminant si principalul sau nod alpin, Varful Omu (2.507 m), alcatuind culmile nordice, care apartin, in cea mai mare parte, versantului transilvanean al Bucegilor;
* dintr-un arc de culmi in forma de U – culmile sudice – care coboara paralel si de ambele parti ale Vaii Ialomita, formand la est, intre acesta vale si vaile Cerbului si Prahovei, Culmea principala a Bucegilor, iar la vest, de-a lungul Vaii Ialomita, Culmea Strunga;
* din culmile interioare, in alcatuirea carora intra spinarile masive ale Obarsiei, Doamnelor si Batranei, care se ramifica din partea superioara a arcului culmilor sudice catre interiorul sau, despletindu-se spre sud, printre firele principalelor vai din bazinul superior al Ialomitei (V. Sugarilor, Obarsia Ialomitei, Doamnele si Batrana).
Spinarile nordice si arcul culmilor sudice sunt legate intre ele printr-o cresta inalta si scurta, Culmea Bucura.
* cumpana de ape intre V. Cerbului (E) si V. Gaurei (V) – care se inalta intre Vf. Omu (N) si Vf. Gavanele (S), situat deasupra obarsiei V. Ialomita.
Complexul montan Bucegi cuprinde masivele Bucegi, Leaota, Piatra Craiului si culoarele depresionare Bran – Rucar – Dragoslavele si Prahova.
Prin complexitatea si maretia formelor lui orografice, Masivul Bucegi alcatuieste una dintre cele mai remarcabile individualitati geografice si turistice din lantul Carpatilor romanesti si cea mai reprezentativa dintre ele, prin multiplele posibilitati ce le ofera pe plan tehnic-alpin vastele lui zone de stanca.
Trasatura esentiala a peisajului sau geografic rezida in tranzitia brusca de la formele impunatoare ale abrupturilor stancoase – care alcatuiesc, in general, versantii sai exteriori – la intinderile, pe alocuri monotone, ale marilor poduri din crestetul culmii principale, iar de aici, spre vest, la cuprinsurile linistite din bazinul superior al Ialomitei, cu plaiuri prelungi ce se revarsa spre sud, invesmantate in imense pajisti alpine, cu ape care-si croiesc drum prin ganguri inguste sau traverseaza la mici rastimpuri padinile largi si luminoase ce se succed de-a lungul acestei vai; in sfarsit, cu vechi si intinse molidisuri din umbra carora se inalta pereti salbatici si sculpturale coloane de calcar.
Acestea sunt, intr-o scurta privire de ansamblu, elementele care determina specificul Bucegilor, asa dupa cum Retezatul, de pilda, se singularizeaza prin vastitatea topografiei lui glaciare; Masivul Fagaras prin arhitectura monumentala a culmii lui principale si prin simetria inaltelor custuri ce trimite catre nord; Piatra Craiului, prin linia eleganta unica a imensului sau arc de calcare; in sfarsit, Bihorul, prin fascinantul tezaur carstic ce-l ascunde, aproape nebanuit, sub culmile lui domoale si bogat impadurite.
Masivul Bucegi ocupa o suprafata de cca. 300 km si se delimiteaza: la est, cu valea superioara a Prahovei si cu portiunea inferoara a Vaii Cerbului, pana la confluenta cu Valea Morarului; apoi, pe un scurt parcurs cu acesta vale si cu Valcelul +ipotului pana la obarsie, iar dincolo de cumpana de ape a Muntelui Diham, cu Valea Glajariei; la nord si nord-vest , cu Depresiunea Barsei si Culoarul Bran; la vest, cu Valea Moeciului (denumita in zona superioara Valea Bangaleasa) si cu principalul sau izvor de obarsie, Valea Grohotisului, iar din saua Bucsa-Strungulita cu vaile Dudele, Brateiul si Ialomita, dincolo de care se inalta, spre vest, varful singuratic al Leaotei; in sfarsit la sud, hotarul este determinat de Valea Ialomicioarei, de la obarsie la confluenta sa cu Valea Ialomitei, si de portiunea inferioara a Vaii Izvorul Dorului.
In limitele aratate mai sus, masivul este constituit:
* dintr-un ansamblu de spinari inalte, ce se desprind radiar din punctul culminant si principalul sau nod alpin, Varful Omu (2.507 m), alcatuind culmile nordice, care apartin, in cea mai mare parte, versantului transilvanean al Bucegilor;
* dintr-un arc de culmi in forma de U – culmile sudice – care coboara paralel si de ambele parti ale Vaii Ialomita, formand la est, intre acesta vale si vaile Cerbului si Prahovei, Culmea principala a Bucegilor, iar la vest, de-a lungul Vaii Ialomita, Culmea Strunga;
* din culmile interioare, in alcatuirea carora intra spinarile masive ale Obarsiei, Doamnelor si Batranei, care se ramifica din partea superioara a arcului culmilor sudice catre interiorul sau, despletindu-se spre sud, printre firele principalelor vai din bazinul superior al Ialomitei (V. Sugarilor, Obarsia Ialomitei, Doamnele si Batrana).
Spinarile nordice si arcul culmilor sudice sunt legate intre ele printr-o cresta inalta si scurta, Culmea Bucura.
* cumpana de ape intre V. Cerbului (E) si V. Gaurei (V) – care se inalta intre Vf. Omu (N) si Vf. Gavanele (S), situat deasupra obarsiei V. Ialomita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu